ATRIBUTII

Centrul Operaţional Judeţean, îndeplineşte permanent funcţiile de monitorizare, evaluare, înştiinţare, avertizare, prealarmare, alertare şi coordonare tehnică operaţională a intervenţiilor pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;
Centrul operaţional organizează şi asigură secretariatul tehnic permanent al comitetului pentru situaţii de urgenţă.
Centrul operaţional se încadrează cu personal specializat pe tipuri de riscuri, precum şi cu specialişti în comunicaţii, informatică şi în alte domenii de activitate, conform cerinţelor operative.
Centrul operaţional are următoarele atribuţii principale:
a) efectuează activităţi de analiză, evaluare şi sinteză referitoare la situaţiile de urgenţă din competenţă;
b) monitorizează evoluţia situaţiilor de urgenţă şi informează operativ, când este cazul, preşedintele comitetului pentru situaţii de urgenţă şi celelalte organisme abilitate să întreprindă măsuri cu caracter preventiv ori de intervenţie, propunând, în condiţiile legii, instituirea stării de alertă;
c) elaborează concepţia specifică privind planificarea, pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de răspuns, precum şi concepţia de acţiune în situaţii de urgenţă, conform reglementărilor interne, emise în baza răspunderilor privind tipurile de risc gestionate şi funcţiile de sprijin îndeplinite;
d) face propuneri comitetului pentru situaţii de urgenţă, respectiv Comitetului Naţional, prin Inspectoratul General, privind activitatea preventivă şi de intervenţie în situaţii de urgenţă;
e) urmăreşte aplicarea prevederilor regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă şi a planurilor de intervenţie/cooperare specifice tipurilor de riscuri;
f) asigură transmiterea operativă a deciziilor, dispoziţiilor şi ordinelor şi urmăreşte menţinerea legăturilor de comunicaţii cu Centrul Operaţional Naţional, centrele operative cu funcţionare permanentă, cu alte organisme implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă, precum şi cu forţele proprii aflate în îndeplinirea misiunilor;
g) centralizează solicitările privind necesarul de resurse pentru îndeplinirea funcţiilor de sprijin, premergător şi în timpul situaţiilor de urgenţă, şi le înaintează organismelor abilitate să le solutioneze;

h) asigură transmiterea mesajelor de înştiinţare primite către structurile din subordine, cele cu care colaborează şi către autorităţile locale;

i) evaluează consecinţele probabile ale surselor de risc; 

j) gestionează baza de date referitoare la situaţiile de urgenţă date în competenţă;
k) desfăşoară activităţi în domeniul primirii şi acordării asistenţei internaţionale, al medicinii de urgenţă a dezastrelor, al asistenţei psihologice şi religioase;
l) îndeplineşte alte atribuţii, conform reglementărilor interne, emise în baza prevederilor legale.